Toamna la Moldova,

Are gust de poamă.
E cu gust de mere,
Are dor de Mamă.
Bate vântul liniștit,
Frunza o destramă.
Plânge codrul ruginit,
Precum plânge-o Mamă.
Cade frunza de pe ram,
Plecăm cu toți de acasă.
Cu greu ne despărțim de neam.,
Pe sat toamna se lasă.
Rămâne satul întristat,
Toloaca e pustie.
Un pictor satul a pictat,
În culoarea aurie.
Chiar luna de pe cer zâmbește,
Prea trist, în colțul gurii.
Luceafărul încet plutește,
Urmându-i calea Lunii.
Și undeva pe înserat,
Se mai aude-o tobă.
La porți mai stau vecini la sfat.
Mai schimba câte-o vorbă.
Căci au rămas acum în sat,
Copiii și bătrânii.
Mai trist e cerul înstelat,
Și jalnic latră cănii.